Rusia are un cuvânt de spus privind ultima decizie UE: Candidatura Ucrainei la UE „necesită atenţia noastră”

Autor: Petru Mazilu 17.06.2022

Oficialii ruşi susţin că urmăresc îndeaproape candidatura Ucrainei la UE, atenţia cea mai mare fiind acordată cooperării sporite în domeniul apărării în cadrul blocului comunitar, potrivit Sky News.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că această chestiune „necesită atenţia noastră sporită, deoarece suntem cu toţii conştienţi de intensificarea discuţiilor din Europa pe tema consolidării componentei de apărare a UE”.

„Există diverse transformări pe care le observăm în modul cel mai atent", a adăugat Peskov.

Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina şi Moldova să primească statutul de candidat, un pas simbolic pe drumul lung către aderarea la Uniunea Europeană.

Executivul UE a aprobat vineri acest lucru, dar cele două ţări vor trebui să îndeplinească o serie de condiţii în viitor în ceea ce priveşte statul de drept, justiţia şi lupta împotriva corupţiei.