Mikhail Hodorkovski, unul dintre cei mai mari inamici ai regimului de la Moscova, crede că înfrângerea Rusiei în Ucraina va marca sfârşitul lui Putin: În prezent, totul depinde exclusiv de Occident

Autor: Andrei Şerbănescu 20.06.2022

Mikhail Hodorkovski, unul dintre cei mai mari critici ai lui Vladimir Putin, susţine că liderul de la Kremlin s-a angajat într-o călătorie fără întoarcere care va duce în cele din urmă la moartea acestuia, scrie Financial Times.

Hodorkovski – cândva cel mai bogat om al Rusiei, în prezent unul dintre cei mai vocali disidenţi ai regimului – nu este deloc tipul emoţional. Antreprenorul a supravieţuit unui deceniu de închisoare care l-a făcut un simbol al opoziţiei faţă de Vladimir Putin. În persoană, este demodat şi dezamăgitor de nesentimental, adesea încheind reflecţiile despre Ucraina cu un zâmbet întunecat. „Da, umorul negru şi sarcasmul sunt trăsăturile mele cele mai proeminente. De aceea îmi plac britanicii.” Hordokovski, acum în vârstă de 58 de ani, locuieşte la Londra împreună cu cea de-a doua soţie a sa.

Chiar şi aşa, războiul l-a zguduit simţitor. În prezent, Hodorkovski critică puternic Occidentul pentru că nu îşi dă seama de miza reală care se află în joc. „Dacă nu reuşim să facem faţă acestei molimi din Ucraina, va trebui să ne confruntăm cu ea şi în alte teritorii”.

„Următorul pas al Kremlinului va fi blocarea spaţiului aerian al Lituaniei. Mutarea în cauză va permite aviaţiei ruse să zboare direct între Rusia şi Kaliningrad. Atunci NATO se va confrunta cu o foarte mare problemă”.

„Cu siguranţă, Putin va pierde în cele din urmă. Dacă va câştiga acum în Ucraina, va începe, din cauza problemelor interne, un război cu NATO. Şi în cele din urmă va pierde acel război. Dacă nu ar fi fost atâtea victime, aş fi fost destul de mulţumit, pentru că s-a angajat pe o rută care va duce la moartea sa. Dar această victorie specifică în Ucraina depinde în întregime de Occident.” Dacă vestul eşuează acum, se va confrunta cu o „frontieră foarte lungă şi fierbinte în Europa, lungă de 2.500 km”.

În urmă cu un an, Hodorkovski a sugerat că autocratul rus şi-ar putea provoca propria cădere printr-o „o gravă greşeală de calcul politic care va duce la înfrângerea sa într-un conflict militar”.

El îi respinge pe cei care recurg la compromisuri în relaţia cu Putin, inclusiv pe Henry Kissinger. „Cu tot respectul pentru Henry Kissinger, el îl vede pe Putin ca un fel de proiecţie a lui Leonid Brejnev. În primul rând Brejnev nu era un gangster. În al doilea rând, Brejnev a luptat [în cel de-al Doilea Război Mondial]. El şi oamenii din jurul lui şi-au dat seama că războiul este cel mai rău lucru pe care cineva îl poate suporta. Putin nu a luptat niciodată. Nu înţelege cum sunt războaiele”.

„[Kissinger] nu realizează că nu poţi ajunge la un acord cu un gangster atunci când vorbeşti dintr-o poziţie de slăbiciune. El nu realizează că, pentru Putin, un război este doar o modalitate normală de a-şi creşte ratingul electoral. Este deja a patra oară când începe un război.”

Hodorkovski s-a angajat să nu se implice în politică după ce a ieşit din închisoare, deşi nu a ezitat să sponsorizeze iniţiative civile şi candidaţi ai opoziţiei. „Sunt sigur că [Putin] a regretat decizia sa de a mă lăsa să plec, de multe ori!” Într-adevăr, în 2015, Hodorkovski a fost acuzat în Rusia de organizarea uciderii, în 1998, a unui primar din Siberia, o mişcare pe care mulţi o consideră ca având adânci rădăcini politicie. 

Ruşii au „sindromul Stockholm”, spune el. Dar vede şi semne ale fragilităţii lui Putin, în eşecul de a declara o mobilizare generală pentru războiul din Ucraina. „Dacă ar fi fost pe deplin convins că societatea rusă este un monolit, i-ar fi ales pe aceşti oameni cu mult timp în urmă.”

În cele din urmă, viitorul Rusiei va fi hotărât aşa cum a fost întotdeauna, susţine Hodorkovski, în mod practic. „Schimbarea regimului în Rusia de astăzi poate veni doar prin forţă. Ar putea fi anturajul lui Putin, ar putea fi armata sau ar putea fi societatea... Acesta este un alt motiv pentru care Putin şi Lukaşenko nu îndrăznesc să înarmeze poporul. Dacă Putin va înmâna 40.000 de AK47 la Moscova, aşa cum recent a făcut şi Zelenski, mâine nu va mai fi printre noi.”