Alka, producătorul Toortitzi şi Prăjitura Casei, are 57 milioane de lei pentru dezvoltare în 2022

Autor: Mădălina Dediu Panaete 21.06.2022

♦ „Extindem capacităţile de producţie ale fabricii din Ploieşti“.

Alka Trading Co, cea mai mare companie din grupul Alka, care produce croasante, biscuiţi şi napolitane, şi-a bugetat pentru anul acesta o cifră de afaceri de 329,8 milioane de lei, în creştere cu 17% faţă de rezultatul înregistrat în anul precedent, conform datelor furnizate de companie pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie, ediţia 2022.

Anul trecut, businessul com­pa­niei a fost tot pe o pantă ascendentă, raportând un avans de peste 20%, până la 281,5 milioane de lei.

„Lipsă de predictibilate – aşa se poate defini anul 2022. Inflaţia va impacta consumul. Oportunităţile vor apărea doar pentru cei care se adaptează la noua realitate cât mai repede“, spun reprezentanţii Alka Trading Co, care face parte dintr-un grup cu două unităţi de producţie, la Bucureşti şi Ploieşti, şi un total de peste 800 de angajaţi.