BCR Leasing vine cu soluţii de finanţare în leasing financiar pentru auto şi echipamente prin ecosistemul George

Autor: Mircea Nica 21.06.2022

BCR Leasing, divizia de leasing financiar a grupului BCR, vine cu acces la soluţii de finanţare în leasing financiar pentru autovehicule şi echipamente pentru clienţii corporate, microantreprenori şi clienţilor PFA prin ecosistemul digital George, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii BCR Leasing.

„BCR Leasing răspunde necesităţilor de dezvoltare a economiei şi susţine tranziţia către viitorul mobilităţii, prin instrumente moderne de finanţare a investiţiilor antreprenoriale. Facem paşi hotărâţi spre viitor, către digitalizarea ofertei noastre de leasing, prin platforma George, facilitând astfel accesul la finanţare pentru clienţii noştri”, a declarat Vlad Vitcu, CEO BCR Leasing.