Cu arma la picior: Finlanda este pregătită să lupte cu Rusia dacă va fi atacată

Autor: Dorin Oancea 22.06.2022

Finlanda s-a pregătit de zeci de ani pentru un atac al Rusiei şi va opune o rezistenţă dură în cazul în care acesta va avea loc, a declarat şeful forţelor sale armate, conform Reuters.

Ţara nordică şi-a construit un arsenal substanţial. Dar, în afară de echipamentul militar, a declarat generalul Timo Kivinen, un factor crucial este faptul că finlandezii ar fi motivaţi să lupte.

"Cea mai importantă linie de apărare se află între urechi, aşa cum dovedeşte în prezent războiul din Ucraina", a declarat Kivinen într-un interviu.

Finlanda a purtat două războaie în anii 1940 împotriva vecinului său estic, cu care împarte o graniţă de 1.300 de kilometri.

Cândva o ţară nealiniată, ea solicită acum să se alăture alianţei militare NATO, din cauza îngrijorărilor că Rusia ar putea invada aşa cum a făcut-o cu Ucraina la 24 februarie.

De la cel de-al Doilea Război Mondial, Helsinki a menţinut un nivel ridicat de pregătire militară.

"Ne-am dezvoltat în mod sistematic apărarea militară tocmai pentru acest tip de război care se desfăşoară acolo (în Ucraina), cu o utilizare masivă a puterii de foc, a forţelor blindate şi, de asemenea, a forţelor aeriene", a declarat Kivinen. "Ucraina a fost o îmbucătură greu de mestecat pentru Rusia şi la fel ar fi şi Finlanda."

Aproximativ 100.000 de finlandezi au fost ucişi în timpul celor două războaie pe care Finlanda le-a purtat împotriva Uniunii Sovietice şi a pierdut o zecime din teritoriul său.

Naţiunea de 5,5 milioane de locuitori are un efectiv de trupe de război de aproximativ 280.000 de oameni, cu 870.000 de oameni antrenaţi ca rezervişti. Nu a abolit recrutarea militară pentru bărbaţi, aşa cum au făcut multe alte naţiuni occidentale după încheierea Războiului Rece.

De asemenea, a construit una dintre cele mai puternice artilerii din Europa şi şi-a făcut provizii de rachete de croazieră cu o rază de acţiune de până la 370 km. Finlanda alocă 2% din PIB pentru apărare, un nivel mai ridicat decât multe ţări NATO.

Ţara ca comandat patru noi nave de război, precum şi 64 de avioane de luptă F-35 de la gigantul american din domeniul apărării Lockheed Martin, plănuieşte să comande până la 2.000 de drone, echipamente antiaeriane de mare altitudine şi construieşte bariere la graniţa cu Rusia.

Aproximativ 82% dintre respondenţii la un sondaj realizat la 18 mai de Ministerul Apărării au declarat că ar fi dispuşi să participe la apărarea naţională dacă Finlanda ar fi atacată.

Cu toate acestea, Kivinen a salutat decizia Finlandei de a solicita aderarea la NATO. Finlanda şi Suedia se află în discuţii cu Turcia pentru a discuta despre opoziţia acesteia din urmă faţă de candidaturile lor.

Ankara a fost iritată de ceea ce consideră a fi sprijinul acordat de Helsinki şi Stockholm militanţilor kurzi şi de embargourile asupra armelor impuse Turciei.

Aderarea la NATO ar permite Finlandei să îşi sporească capacitatea de avertizare timpurie prin participarea la controlul comun al spaţiului aerian al alianţei, a declarat Kivinen.

Cu toate acestea, a spus el, "principala responsabilitate pentru apărarea Finlandei va fi în continuare suportată de Finlanda".