Banca Transilvania a primit undă verde din partea Consiliului Concurenţei pentru a prelua Ţiriac Leasing

Autor: Mircea Nica 23.06.2022

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia de preluare a Ţiriac Leasing de către Banca Transilvania, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, au transmis reprezentanţii Consiliului Concurenţei.