Creşterea veniturilor nu ţine piept scumpirilor, iar angajaţii spun că puterea de cumpărare din România scade mai mult decât se vede în statistici

Autor: Răzvan Botea 24.06.2022

♦ Ca să compenseze creşterea de preţuri, majoritatea angajaţilor sunt de părere că au nevoie de o creştere salarială de 10-30%.

Jumătate din angajaţii care au răspuns unui sondaj al platformei de recrutare Bestjobs nu au primit o mărire salarială în 2022, iar 9 din 10 dintre cei care au primit o majorare de salariu au spus că aceasta a fost sub nivelul inflaţiei. Deşi din datele statistice rezultă că puterea de cumpărare a angajaţilor din România a scăzut cu 2,4%, angajaţii spun că în realitate scăderea este mult mai mare.

„De la începutul anului salariul mi-a crescut cu 5%, undeva la 275 de lei net. Cel mai tare am simţit creşterea preţurilor la carburant. Şi la alimente au crescut preţurile foarte mult, cu cel puţin 20%. Dacă la începutul anului luam o pâine cu 4 lei, acum iau aceeaşi pâine cu 4,8 lei. A fost nevoie să reduc cheltuielile din alte părţi din cauza creşterii pre­ţurilor carbu­ranţilor“, spune Eduard Baltag, angajat pe un post în limba germană la o corporaţie din Braşov.

Ca să compenseze creşterea de preţuri, majoritatea angajaţilor sunt de părere că au nevoie de o creştere salarială de 10-30%, mai arată sursa citată. De asemenea, cei mai mulţi salariaţi spun că nivelul de trai le-a scăzut simţitor, din cauza creşterii tuturor preţurilor.