Piaţa asigurărilor a înregistrat un record istoric, cu o creştere de 46% a subscrierilor, până la 4,66 miliarde de lei în primele trei luni din 2022

Autor: Mircea Nica 27.06.2022

Piaţa asigurărilor a început să se reaşeze după prăbuşirea companiei City Insurance, iar primele trei luni din anul 2022 au adus un record al avansului înregistrat la primele brute subscrise, de 46%, faţă de perioada simi­lară a anului trecut, ajungând la 4,66 mld. lei, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor în primul trimestru (T1) din 2022.

Euroins România şi-a consemnat un debut impresionant în primele trei luni din 2022 ca lider al întregii pieţe, ajungând la prime brute subscrise de 894,1 mil. lei, un volum mai mult decât dublul celui din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Tot cu un avans impresionant al subscrierilor, Allianz-Ţiriac s-a poziţionat pe locul doi în top 5 cei mai mari jucători din întreaga piaţă a asigurărilor, ajungând la un volum al primelor subscrise de 819,6 mil. lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut.

Podiumul de această dată este completat de Groupama, care după o perioadă relativ lungă în care s-a aflat constant pe poziţia a cincea la nivelul celor mai mari companii de asigurări generale şi de viaţă, a urcat două poziţii, propulsată de triplarea volumului de prime brute subscrise în T1/2022 faţă de T1/2021 , până la 754,1 mil. lei.