TTS, cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, va moderniza cu fonduri europene un sector din portul Giurgiu, o investiţie de 24 milioane de lei

Autor: Mirabela Tiron 28.06.2022

Modernizarea portului Giurgiu este esenţială cu atât mai mult în noul context geopolitic şi va contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport l TTS are în plan modernizări şi în portul Brăila.

Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, listat la Bursa de Valori Bucureşti, a primit aprobare pentru finanţare din fonduri europene a proiectului „Moder­ni­zarea infrastructurii în portul Giurgiu, zona Ramadan, danele 1, 2 - platformă portuară, utilităţi, căi de acces“, în valoare totală de 23,8 mil. lei (4,9 mil. euro), potrivit oficialilor companiei. Zona Ramadan este doar un sector din portul Giurgiu.

„Ne bucurăm că etapele pentru proiectul de modernizare a portului Giurgiu au loc conform planificării noastre, aşa cum am anticipat şi în prospectul de la momentul listării. Modernizarea portului Giurgiu este esenţială cu atât mai mult în noul context geopolitic şi va contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport“, a declarat Petru Ştefănuţ, director general al TTS. El a mai spus că perioada de implementare a proiectului este de 33 de luni, urmând a fi finalizat proiectul la 31 decembrie 2023. „Vom continua să aplicăm pentru proiecte prin fonduri europene pentru a sprijini modernizarea infrastructurii în porturile în care operăm, un alt proiect fiind în portul Brăila“, a mai adăugat el.