Război în Ucraina, 27 iunie 2022: NATO creşte masiv „forţa de reacţie rapidă“ a Alianţei, de la 40.000 de soldaţi la 300.000

Autor: Iulian Anghel 28.06.2022

Forţa de „reacţie rapidă“ a NATO (unităţi înalt pregătite şi înarmate) va creşte de la 40.000 de militari la 300.000, a anunţat luni Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, cu o zi înaintea începerii unui summit al alianţei, la Madrid, summit considerat de analiştii militari  „crucial“, având în vedere războiul început de Rusia împotriva Ucrainei.

„Vom transforma puterea de răspuns a NATO şi vom creşte numărul forţelor noastre de înaltă pregătire la peste 300.000“, a declarat Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Temerea lumii libere occidentale este că, dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri acolo şi va testa capacitatea NATO de a se apăra, în ciuda articolulului 5 din tratatul alianţei care spune: „toţi pentru unu şi unu pentru toţi“.

Intenţiile Rusiei au fost clar exprimate deja şi nu o dată.

Vladimir Putin, care se compară cu ţarul Petru, susţine că Rusia „nu cucereşte, ci recuperează“ ce a avut.

La fel, fostul preşedinte Medvedev. „A schimba conştiinţa sângeroasă şi plină de mituri false a unei părţi din ucrainenii de astăzi este cel mai important obiectiv. Scopul este pacea pentru generaţiile viitoare de ucraineni şi oportunitatea de a construi o Eurasie deschisă, de la Lisabona până la Vladivostok“, a susţinut Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, în urmă cu câteva săptămâni.

Adică înlocuirea „Pax Americana“ cu „Pax Russica“. Ce înseamnă „Pax Russica“ ţările co­m­u­niste au simţit-o pe pielea lor în urmă cu decenii, iar noile generaţii o văd pe viu acum în Ucraina: jafuri, violuri, crime în masă, bombardarea fără discernământ a oraşelor ucrainene (oraşe întregi au fost puse la pământ), a blocurilor de locuinţe, şcolilor, grădiniţelor.

Reuniunea NATO vine după summitul G7 din Germania unde cele mai puternice ţări industrializate au decis să nu mai cumpere aur din Rusia, o afacere de 12-13 miliarde de euro anual pentru ruşi. Este examinat, în continuare, un embargo asupra petrolului şi gazului din Rusia, dar lucrurile sunt foarte complicate aici pentru că Europa depinde încă de Rusia în această privinţă.

În ceea ce priveşte apărarea Occidentului şi a Europei Centrale şi de Est, mobilizarea pare mai bună. Şi vechea zicală romană „Dacă vrei pace pregăteşte-te de război“ a revenit în actualitate.

„Ne vom consolida şi capacitatea de a ne întări în caz de conflict, cu mai multe echipamente prepoziţionate, cu capacităţi desfăşurate în avans, cum ar fi apărarea aeriană, şi cu forţe alocate în prealabil pentru apărarea anumitor aliaţi“, a spus secretatul general al NATO.

La Madrid, NATO îşi va schimba poziţia faţă de la Rusia, definită, în ultimul deceniu, drept „un partener strategic“.

Nu mai putem vorbi acum de un parteneriat strategic în relaţia cu Rusia, a spus Stoltenberg, potrivit Reuters: „Aşteptarea mea este ca aliaţii să spună clar că Rusia reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii noastre, a valorilor noastre, a ordinii internaţionale bazate pe reguli“.

Rusia a bombardat din nou Kievul, duminică, şi a distrus un bloc de locuinţe şi o grădiniţă de copii. Răspunsul zeflemitor al lui Volodomir Zelenski, preşedintele Ucrainei: „A doua mare armată a lumii a cucerit, biruitoare, un bloc de locuinţe şi o grădiniţă de copii“.