Un salariu pe zi. Un reprezentant comercial câştigă între 700 şi 1.000 de euro net pe lună

Autori: Ramona Cornea , Iulian Anghel 28.06.2022

Un reprezentant comercial (trade representative) are un salariu care variază, în medie, între 700 şi 1.000 de euro net pe lună, după cum arată datele furnizate de platforma de recrutare online BestJobs.

„Am înregistrat o creştere a numărului de oferte de angajare în vânzări şi în continuare candidaţii sunt interesaţi de acest domeniu, în special datorită posibilităţilor de a-şi majora veniturile în funcţie de performanţă. Abilităţile  de vânzare şi de negociere, gândirea strategică şi spiritul de iniţiativă fac parte din pachetul de soft skilluri pe care ar trebui să le deţină un reprezentant comercial/trade representative. Şi acest job se numără printre cele pentru care un permis de conducere categoria B reprezintă un criteriu obligatoriu. Se caută reprezentanţi comerciali în Craiova, Braşov şi Constanţa, iar salariul este, în medie, situat în intervalul 700 - 1.000 euro pe lună, la care se adaugă comisioane“, afirmă Mihaela Dobre, sales manager, BestJobs.

Cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale specifice acestui tip de job sunt: bonusurile de performanţă, primele de sărbători, bonurile de masă, decontarea transportului şi abonament medical.

În prezent, 677 de posturi vacante pentru poziţia de reprezentant comercial sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Craiova, Braşov şi Constanţa.