Urmează ZF Bankers 2022 – 11-12-13 iulie. Care va fi impactul creşterii dobânzilor asupra creditării? Primul semnal este legat de scăderea cererii de credite ipotecare şi imobiliare, iar apoi noile dobânzi vor pune sub semnul întrebării capacitatea de plată a debitorilor

Autor: Cristian Hostiuc 29.06.2022

Sistemul bancar românesc a bene­ficiat în perioada 2012 - începutul lui 2022, de un deceniu extraordinar în privinţa creditării, chiar şi cu perioada COVID-19. Scăderea inflaţiei, scăderea dobânzii de politică mone­tară a BNR, scăderea ROBOR-ului au dus la scăderea ratelor la credit. Creşterea salariilor – salariul minim s-a triplat, iar salariul mediu s-a dublat a dat posibilitatea persoanelor fizice să acceseze creditele mai ales că împrumuturile erau în lei şi nu în euro, ceea ce făcea ca riscul valutar să dispară.

Niciun bancher, niciun analist nu ar fi crezut vreodată că ROBOR-ul ar putea să ajungă la 0,5%, iar dobânzile la creditele în lei să fie extrem de apropiate de dobânzile interna­ţionale. Pe acest fond, creditarea imobiliară a explodat, mai ales că preţurile apartamentelor scăzuseră faţă de 2008, iar creditarea de consum a început să câştige din nou teren.