Wizrom Software, producătorul de soft cu 120 de angajaţi în România, a închis anul 2021 cu afaceri de peste 6,3 mil. euro, plus 8%. „Suntem optimişti inclusiv pentru rezultatele financiare din acest an”

Autor: Alexandra Cepăreanu 29.06.2022

Producătorul de soft Wizrom Software, prezent pe piaţa locală de peste două decenii, a înregistrat afaceri de peste 6,3 milioane de euro în 2021, în creştere cu aproximativ 8%, comparativ cu anul anterior, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

„În pandemie, multe companii au amânat proiecte de anvergură, însă s-au folosit de această perioadă de răgaz pentru a investi şi accelera digitalizarea şi automatizarea proceselor de lucru. Astfel, a crescut cererea pentru soluţiile oferite de Wizrom dedicate optimizării business-ului şi am reuşit să atragem un număr semnificativ de clienţi noi. În prezent, constatăm deja semne de creştere şi suntem optimişti inclusiv pentru rezultatele financiare din acest an. Acelaşi optimism îl percepem şi din partea clienţilor noştri”, a spus Adrian Bodomoiu, Director General în cadrul Wizrom Software.

Pe parcursul anului 2021, numărul clienţilor Wizrom Software a crescut de la 4.100 la 4.250, în special dinspre zona de antreprenoriat şi freelancing, în primul rând datorită creşterii solicitărilor pentru soluţia MyWiz – o platformă online pentru contabilitatea şi managementul companiilor mici dezvoltată de companie la începutul anului trecut.

De asemenea, multe companii, de la IMM-uri şi până la multinaţionale, au investit în managementul resurselor umane, iar cererea pentru software-urile HR a crescut cu aproape 50% în cazul soluţiilor Wizrom.

„În acelaşi timp, au crescut solicitările pentru soluţia ERP dedicată gestionării şi planificării activităţilor companiilor de producţie, pe fondul unei perioade în care întreaga industrie de manufacturing a realizat necesitatea digitalizării şi reinventării proceselor de business, ca urmare a schimbărilor impuse şi de pandemie.”

Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultima perioadă, Wizrom a înregistrat o creştere semnificativă în ceea ce priveşte derularea de proiecte în cloud.

„Ponderea acestora raportat la numărul total al proiectelor este acum de circa 60%, comparativ cu media de 20 - 30% în anii anteriori. Wizrom a investit într-un cloud privat, cu arhitectura şi tehnologii de securitate moderne.”

Compania, care are birouri în Bucureşti şi în Cluj şi numără aproximativ 120 de angajaţi, dezvoltă şi furnizează softuri de HR, salarizare, contabilitate şi gestiune, automatizări în vânzări, producţie şi Business Intelligence (BI).