Numărul contractelor de asigurare a scăzut în T1/2022 cu 10,9%, până la 14,6 milioane

Autor: Mircea Nica 30.06.2022

♦ Din numărul total de contracte de asigurare, 13,2 milioane au fost pe zona asigurărilor generale, iar 1,4 milioane au fost poliţe pe zona asigurărilor de viaţă ♦ Atât pe segmentul RCA, cât şi pe segmentul Casco s-a înregistrat o scădere a numărului de poliţe.

Companiile de asigurări aveau la finalul lunii martie (T1) 2022 un număr de 14,6 milioane de contracte de asigurare în portofolii, cu 10,9% mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor în T1/2022.

Comparativ cu primul trimestru al anilor trecuţi, evoluţia numărului de contracte la nivelul întregii pieţe a consemnat pentru prima oară o scădere, fiind pe un trend ascendent în perioada T1/2018 - T1/2021. În ciuda scăderii numărului de contracte, piaţa asigurărilor a atins un nivel record atât al subscrierilor, cât şi a ritmului de creştere, respectiv un avans de 46%. Având în vedere un număr mai redus al contractelor în primele trei luni din 2022, singura explicaţie este cea a unor tarife mai mari la poliţe, ceea ce s-a şi întâmplat după falimentul City Insurance din toamna anului trecut.