Cum arată clasamentul asigurătorilor în funcţie de despăgubirile plătite pe zona asigurărilor generale în T1/2022. Euroins, Omniasig şi Allianz-Ţiriac au plătit 60% din totalul despăgubirilor pe asigurări generale

Autor: Mircea Nica 01.07.2022

♦ Euroins a preluat conducerea despăgubirilor plătite pe zona asigurărilor generale în T1/2022 l Allianz-Ţiriac şi Generali urcă două poziţii în clasament ♦ Valoarea totală a despăgubirilor pe zona asigurărilor generale a scăzut cu 8,7%, până la 1,45 mld. lei, în timp ce la nivelul întregii pieţe valoarea a crecut cu 5,11%.

Euroins România a preluat conducerea şi în top 10 companii de asigurări generale în funcţie de despăgubirile plătite în primele trei luni (T1) din 2022, cu o valoare de 410,8 mil. lei, consemnând un avans de 76,4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor în T1/2022.

Astfel, după prăbuşirea City Insurance, Euroins a ridicat ştafeta în ceea ce priveşte volumul subscrierilor la nivelul întregii pieţe, pe zona asigurărilor generale şi pe segmentul RCA, dar şi în clasamentul despăgubirilor plătite pe zona asigurărilor generale în T1/2022. Compania a ajuns la finalul lunii martie 2022 la subscrieri de 894,6 mil. lei pe zona asigurărilor generale, mai mult decât dublul volumului din perioada similară a anului trecut, ceea ce înseamnă că Euroins a rămas cu 483,8 mil. lei, însemnând 54% din totalul veniturilor din subscrierile pe segmentul asigurărilor generale pe care trebuie să îi gestioneze.

Diferenţa dintre primele brute subscrise şi despăgubirile plătite de asigurători sunt sume pe care aceştia le folosesc pentru a constitui rezervele tehnice, acoperirea cheltuielilor administrative, cedarea în reasigurare. Poziţia a doua în top 10 companii de asigurări generale în funcţie de despăgubirile plătite în primele trei luni din 2022 este ocupată de Omniasig, care a plătit despăgubiri de 252 mil. lei, cu 10,4% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Raportat la volumul subscrierilor companiei pe zona asigurărilor generale din T1/2022 de 543,7 mil. lei, Omniasig rămâne cu 291,7 mil. lei de gestionat.