Statistica: 1.435 paturi la ATI au fost alocate anul trecut pentru pacienţii cu COVID, adică 24,9% din totalul paturilor din aceste secţii

Autor: Mirabela Tiron 01.07.2022

Spitalele au tratat anul trecut 2,7 milioane cazuri în regim de spitalizare continuă, cu 35 mii cazuri mai mult faţă de anul 2020, arată de Institutul Naţional de Statistică în raportul legat de Activitatea Reţelei Sanitare şi de Ocrotire  a Sănătăţii în anul 2021.

Doar pentru tratarea pacienţilor COVID-19 au fost alocate 17.629 paturi pentru spitalizare continuă, reprezentând 13,1% din totalul paturilor pentru internare continuă.

Dintre acestea, cele mai multe au fost distribuite către specialitatea boli infecţioase, 23,6% din totalul paturilor COVID19 şi către specialitatea pneumologie, reprezentând 12,7% din totalul paturilor COVID19. În cadrul secţiilor de ATI a fost alocat un număr de 1435 paturi pentru pacienţi cu COVID-19, reprezentând 8,1% din totalul paturilor COVID-19 (24,9% din totalul paturilor ATI).

Sectorul public a preluat cea mai importantă parte a activităţii de îngrijire a pacienţilor COVID19, 98,4% dintre paturile de îngrijire continuă alocate COVID-19 aparţinând spitalelor publice, iar sectorul privat a contribuit la îngrijirea pacienţilor COVID-19 cu 282 de paturi de îngrijire continuă.