Putin ar fi preluat controlul integral asupra regiunii Luhansk, după ce ultimul oraş sub control ucrainean ar fi căzut

Autor: Dorin Oancea 03.07.2022

Forţele ruseşti şi separatiste au preluat controlul total al oraşului Lysychansk din estul Ucrainei, a anunţat agenţia de presă de stat rusă Tass, citată de BBC.

Ministerul rus al apărării a declarat mai devreme, duminică, că forţele sale au încercuit Lysychansk şi că acum luptă în interiorul oraşului.

Într-o declaraţie, ministrul rus al apărării afirmă că i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că întreaga regiune Luhansk a fost "eliberată".

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Iuriy Sak, a declarat pentru BBC că oraşul Lysychansk nu se află sub "controlul total" al forţelor ruse, în ciuda afirmaţiilor Moscovei potrivit cărora oraşul a căzut.

Dar el a adăugat că situaţia din oraş a fost "foarte intensă în ultima vreme", forţele terestre ruseşti "atacând oraşul non-stop".

"Pentru ucraineni, valoarea vieţii umane este o prioritate absolută, aşa că uneori ne putem retrage din anumite zone pentru a le putea recuceri în viitor", a adăugat el.

Iuriy Saka adăugat că pentru regiunea Donbas "nu va fi sfârşitul jocului" dacă Rusia va captura tot Luhanskul.

El spune că există "alte oraşe mari în zona Donbas, în special în regiunea Doneţk" care se află sub controlul forţelor armate ucrainene.

"Acestea sunt oraşe care în ultimele două zile [au fost] ţintele unor atacuri severe cu rachete, bombardamente de artilerie", spune el, "dar bătălia pentru Donbas nu s-a încheiat încă".

Sak adaugă că Ucraina este plină de speranţă şi că primeşte sprijin din partea aliaţilor săi occidentali.

El spune că Ucraina va acumula în cele din urmă un număr suficient de piese de artilerie grea şi alte tipuri de armament "care ne vor permite să ne eliberăm pământurile".