Scumpirile încep să se vadă în consum? Cererea de energie şi gaze, în scădere pe primul trimestru. O eventuală reducere a consumului şi pe alte pieţe ar putea fi cel mai prost semnal pentru economia României

Autor: Roxana Petrescu 05.07.2022

Consumul de energie a scăzut cu 4% în primul trimestru al anului, iar cel de gaze naturale cu 11%, evoluţii susţinute de o iarnă foarte blândă. Cu toate acestea, nu doar condiţiile meteo au dus consumul în jos.

„Trimestrul I din 2022 s-a încheiat cu o scădere a consumului care a fost influenţată pe de-o parte de creşterea preţurilor la combustibilii primari, fenomen care s-a reflectat în preţul final al energiei electrice, iar pe de altă parte temperaturile medii din lunile ianuarie şi februarie au înregistrat anomalii pozitive, situându-se peste normele climatologice“, sunt explicaţiile Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al energiei electrice.

Analizând mai în profunzime datele, este vizibilă menţinerea consumului de energie pe segmentul casnic, dar o scădere destul de puternică pe partea industrială.

Pe partea de gaze naturale, scăderea cererii este şi mai abruptă.

Astfel, datele din raportul trimestrial al OMV Petrom arată o comprimare a cererii de gaze naturale de circa 11%, din nou vremea călduroasă fiind un colac de salvare pentru piaţa internă, mai ales în contextul preţurilor istorice. Pe de altă parte, problemele cu care se confruntă industria sunt vizibile, cel mai bun exemplu fiind situaţia de la Azomureş, cel mai mare consumator de gaze al României.