Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti a cumpărat o clădire de birouri de pe strada Thomas Masaryk, unde va funcţiona un centru de simulare medicală

Autor: Roxana Rosu 05.07.2022

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti a cumpărat o clădire de birouri de pe strada Thomas Masaryk, deţinută de MAD Planning & Projects, unde va fi amenajat un centru de simulare medicală începând de anul acesta.

Clădirea are cinci etaje, a fost construită în anul 2004 şi a fost închiriată de o companie din industria IT.

“Excelenta localizare şi caracteristicile acesteia ne-au ajutat să luăm decizia optimă privind achiziţia acestui imobil. Acesta ne va ajuta în vederea dezvoltării activităţilor de simulare medicală, având ca scop creşterea siguranţei pacientului şi a actului medical, prin oferirea de metode ultramoderne de învăţământ. Toate acestea pentru că ne dorim ca studenţii noştri să îşi însuşească şi să îşi consolideze aptitudinile practice şi abilităţile non-tehnice într-un cadru organizat, ce reproduce fidel realitatea clinică”, a declarat domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, UMF “Carol Davila”.