Liviu Stoleru, despre plecarea de la conducerea ROCA Industry după numai şase luni: Metodele şi filosofia de business sunt diferite. Ce spune ROCA Investments

Autor: Tibi Oprea 06.07.2022

♦ ROCA Industry s-a listat la Bursă în ianuarie 2022.

Metodele şi filosofia de business sunt principalele motive invocate de Liviu Stoleru în decizia renunţării la funcţia de director general al holdingului de materiale de construcţii ROCA Industry după numai şase luni, deşi obiectivul cu care echipa a plecat la drum odată cu listarea companiei a fost acelaşi.

„Şi eu şi ceilalţi avem acelaşi obiectiv, doar că eu cred că filosofia de atingere a obiectivului este una de implicare susţinută a holdingului în companii şi de implementare a unui proces susţinut şi alert de transformare a organizaţiilor şi a proceselor, în timp ce viziunea foştilor mei colegi este legată de implicare minimală cu acordarea unui grad ridicat de autonomie echipelor din companie. Cu acest lucru eu sunt de acord, însă numai după un an de zile în care vezi că acea companie se aliniază la structură, la procese ş.a.m.d. După un an este şi în interesul nostru să îi dăm autonomie, pentru că nu putem face muncă executivă în 15 companii. În toată cariera mea nu am întâlnit decât maximum patru companii antreprenoriale în care echipele de management sunt atât de bine pregătite şi, din fericire, una dintre ele este chiar în holding. Este vorba despre Bico de la Piatra Neamţ. Noi a trebuit să facem doar fine tuning“, spune Liviu Stoleru pentru ZF.