ROBOR la 3 luni sare la 6,76% după ce BNR a majorat ieri dobânda-cheie la 4,75%

Autor: Cristina Bellu 07.07.2022

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat joi, 7 iulie, la 6,76% valoare în creştere faţă de cea înregistrată în ziua precedentă, când a afişat o cotaţie de 6,63%.

Saltul dobânzilor interbancare vine după ce BNR a decis miercuri să majoreze dobânda-cheie de la 3,75% la 4,75%, precum şi rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75% pe an.

De la începutul anului, când indicele a fost cotat la 3,02%, creşterea este de aproape 124%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.

Tot joi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,90% de la 6,76% miercuri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a atins 7,07% în creştere de la 6,88% în ziua anterioară.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

Potrivit actualelor evaluări ale BNR, rata anuală a inflaţiei va continua să crească până la mijlocul trimestrului al treilea, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat peste valorile prognozate în luna mai pe orizontul scurt de timp.

În perspectivă, mişcarea BNR de majorare a dobânzii-cheie va antrena creşterea dobânzilor pe piaţa interbancară şi la credite, şi cu o oarecare întârziere şi la depozite, dacă bancherii urmează strategiile de până acum.