EY Attractiveness Survey Romania 2022. România este curtată de investitori, dar cum poate deveni mai atractivă şi să nu mai piardă investiţii în favoarea Ungariei?

Autor: Răzvan Botea 08.07.2022

Sectoarele viitorului în România sunt: IT, media şi telecomunicaţii; industria bunurilor de consum, inclusiv agrobusiness şi industria auto.

România se află pe locul patru în Europa şi pe locul doi în Europa Centrală şi de Est, după Polonia, în ceea ce priveşte intenţia investitorilor de a se extinde sau de a realiza investiţii noi, arată studiul EY Attractiveness Survey Romania, aflat la ediţia a treia în 2022.

„Câteodată percepţia noastră la nivel local este mult mai critică. România să află pe locul patru la nivel european în privinţa intenţiilor de investiţii în anul următor, după Polonia, Marea Britanie şi Lituania, fie că este vorba de înfiinţarea de noi afaceri sau de extinderea unor afaceri existente. Suntem pe locul doi în Europa Centrală şi de Răsărit, după Polonia“, a spus, în cadrul evenimentului de lansare a studiului, Bogdan Ion, country managing partner, EY România şi Moldova.

Cu toate acestea, în practică, avantajele competitive ale României de multe ori au fost puţine  faţă de ţările din jur şi, cu infrastructură de transport precară şi neconectată la cea europeană, fiscalitate instabilă şi subfinanţarea educaţiei, de multe ori a pierdut investiţii străine mari în favoarea altor ţări din regiune, cum ar fi Ungaria.