Santana şi-a amânat următoarele 6 concerte din turneul Miraculous Supernatural 2022

Autor: Cosmin Pirv 09.07.2022

Următoarele şase concerte ale legendarului chitarist Carlos Santana au fost amânate „din precauţie pentru sănătatea artistului”.

Potrivit santana.com, este vorba de concertul de vineri, 8 iulie, din Noblesville, Indiana, cel din Cincinnati, Ohio- 9 iulie, cel din Milwaukee, Wisconsin- 10 iulie, cel din Rogers, Arkansas- 12 iulie, cel din Dallas, Texas- 15 iulie, şi cel din Woodlands, Texas- 16 iulie.

„Medicii au recomandat ca domnul Santana să se odihnească pentru a se recupera complet”, a declarat Michael Vrionis, preşedinte al Universal Tone Management.

La începutul acestei săptămâni, Carlos Santana a fost scos de pe scenă din cauza unei epuizări grave din cauza căldurii şi a deshidratării.

Toate spectacolele planificate începând cu data de 23 iulie până la sfârşitul anului 2022 sunt în continuare confirmate şi vor fi susţinute conform programului.