11.000 de persoane şi 4.000 de autovehicule au intrat în România pe la Giurgiu în ultimele 24 de ore

Autor: Petru Mazilu 10.07.2022

Aproximativ 11.000 de persoane şi 4.000 de autovehicule au intrat în România pe la punctul de trecere a frontierei Giurgiu în ultimele 24 de ore.

Potrivit poliţiştilor de frontieră, în ultimele 24 de ore, prin P.T.F. Giurgiu au intrat în România aproximativ 1.100 camioane, 3.000 autoturisme şi 11.000 de persoane. Pe sensul de ieşire din ţară au fost înregistrate aproximativ 1.100 camioane, 4.000 autoturisme şi 15.000 de persoane.

Duminică dimineaţă, traficul la frontiera cu Bulgaria nu este foarte aglomerat.

„La momentul actual, la nivelul P.T.F. Giurgiu controlul se efectuează, atât pe sensul de intrare cât şi pe sensul de ieşire din ţară pe câte patru artere destinate turismelor, media timpului de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră se încadrează în valori normale. Pentru autocamioane, traficul prin P.T.F. Giurgiu se desfăşoară pe câte cinci artere de control atât pe sensul de intrare cât şi pe sensul de ieşire din ţară, media timpului de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră fiind cât mai apropiată de valorile normale”, anunţă reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Pentru fluidizarea traficului, la Giurgiu au fost suplimentate atât arterele de control cât şi numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie.