Carmen Peli, Partner, PeliPartners: Cred că băncile vor fi din ce în ce mai atente, chiar dacă au învăţat foarte multe din pandemie şi din criza precedentă şi nu au mai acordat finanţări la fel de riscante precum cele de până acum 10 ani

Autor: Mircea Nica 11.07.2022

Băncile vori fi din ce în ce mai atente, chiar dacă au învâţat multe din pandemie şi din criza precedentă şi nu au mai acordat finanţări la fel de riscate precum cele de până acum 10 ani, a spus Carmen Peli, Partner, PeliPartners, în cadrul Conferinţei ZF Bankers Summit 2022.

“Cred că băncile vor fi din ce în ce mai atente, chiar dacă au învăţat foarte multe din pandemie şi din criza precedentă şi nu au mai acordat finanţări la fel de riscante precum cele de până acum 10 ani. În acelaşi timp cred că vom observa din ce în ce mai mult că această presiune concurenţială se va inversa cumva şi vom vedea mai multă analiză preliminară pentru a ne asigura că se vor da finanţări către companiile şi proiectelor care merită şi care au şansă să supravieţuiască o evenetuală criză”, explică Carmen Peli.

Ce a mai spus Carmen Peli, Partner, PeliPartners:

În calitatea noastră de casă de avocatură, care asistat în peste 15 finanţări în cursul anului trecut, putem să vedem această încetinire privind finanţările proiectelor noi. O vedem din mai mult perspective. Am văzut investiţii pe care companiile maria leg să le facă din surse proprii. Am văzut situaţii în care companiile aleg să aştepte şi să se uite de două ori la un activ în speranţa că îl va lua la un preţ mai redus şi deci, mă aştept să vedem aceste lucruri pe mai departe.

În acelaşi timp observ că este importantă şi calitatea asseturilor la acest moment şi calitatea finanţărilor care se dau.

Sunt multe proiecte care merită finanţare şi investiţie. Uneori tranzacţiile sunt necesare pentru că poate companiile mari găsesc oportunităţi în a-şi mări cifra de afaceri achiziţionând companii mai mici care nu au acces la finanţări sau oportunităţI de dezvoltare. Vedem în piaţă astfel de tranzacţii şi probabil că numărul lor va mai creşte.

Am avut chiar foarte repede, după începerea războiului, solicitări şi am asistat clienţi companii multinaţionale care nu intră în sfera obişnuită a multinaţionalelor, dar companii de origini diverse europene, americane, care voiau să îşi mute operaţiunile din Ucraina în România şi se izbesc aici de diverse limitări, iar unul dintre aspectele blocante poate fi fiscalizarea excesivă a muncii.

Atunci când vrei sa îţi faci o structură în care vrei să prezervi ceea ce aveai într-o altă jurisdicţie, toate aceste lucruri mărunte legate de fiscalizare se adună şi începi să compari jurisdicţii care par incomparabile, care pot deveni mai interesante prin perspectiva faptului că sunt mai prietenoase cu angajaţii.