Cu un număr de sosiri de doar 52% din nivelul din 2019, România are una dintre cele mai lente reveniri ale turismului din Europa. Cele mai bune reveniri ale numărului de turişti înregistraţi în perioada ianuarie – mai le-au avut Bulgaria, Croaţia şi Italia

Autor: Miruna Diaconu 12.07.2022

România are una dintre cele mai lente reveniri ale turismului din Europa, înregistrând un număr de sosiri în primele cinci luni din acest an la doar 52% din nivelul raportat în aceeaşi perioadă din 2019, anul de referinţă în turism, conform datelor Comisiei Europene de Turism.

Toate ţările din Europa au înregistrat scăderi, având în vedere că începutul anului 2022 încă a fost marcat de restricţiile COVID din Europa, însă revenirea turismului înseamnă înregistrarea unui număr de turişti cât mai aproape de numărul rarportat în 2019. Astfel, cele mai bune reveniri ale numărului de turişti înregistraţi în perioada ianuarie – mai le-au avut Bulgaria, Croaţia şi Italia. La polul opus se află Letonia, Cehia, Slovacia, Germania, Estonia şi România.