Litoralul, de vânzare: 1 din 10 hoteluri şi pensiuni de pe litoral este de vânzare: „Multe au nevoie de o renovare completă, iar proprietarii nu mai au disponibilitatea de a reinvesti“. Pentru al doilea an la rând, judeţul Constanţa a condus clasamentul celor mai vizitate judeţe din România, având anul trecut peste 1,2 milioane de turişti

Autor: Miruna Diaconu 17.07.2022

Unu din zece hoteluri de pe litoral este de vânzare. Astfel, în staţiunile de la malul mării 88 de hoteluri şi pensiuni sunt de vânzare, iar preţurile pornesc de la sub 100.000 de euro şi ajung la câteva milioane de euro, conform platformei imobiliare.ro.

Multe dintre unităţile scoase la vânzare sunt pensiuni şi hoteluri de mici dimensiuni. În judeţul Constanţa există un număr total de 853 de unităţi de cazare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică pe 2021.

Aurelian Marin este proprietarul agenţiei de turism Paradis Tours şi al unor hoteluri de pe litoral şi face parte din Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Mangalia, care reuneşte mai mulţi operatori de pe litoral. El este de părere că decizia de a vinde un hotel vinde în principal din cauza faptului că proprietarii nu sunt dispuşi să investească în renovarea clădirilor.