Tabloul pieţei asigurărilor din România în ultimul deceniu. Cum se vede evoluţia pieţei în ultimii 10 ani şi care a fost evoluţia asigurătorilor pe principalele segmente de asigurare

Autor: Mircea Nica 17.07.2022

♦ Piaţa asigurărilor a crescut cu 71% în ultimul deceniu, ajungând la un nivel record al subscrierilor de peste 14 miliarde de  lei ♦ Asigurătorii şi-au schimbat preferinţele de-a lungul timpului şi s-au repoziţionat.

Piaţa asigurărilor din România a ajuns la cel mai înalt nivel al primelor brute subscrise în 2021, respectiv 14,2 mld. lei, după o creştere constantă a primelor începând cu anul 2015.

În perioada anterioară, 2012-2014, volumul primelor subscrise a cunoscut o uşoară scădere, rămânând în zona de 8 mld. lei. În ceea ce priveşte principalele segmente de asigurare în ultimii 10 ani, se observă cum unele linii de business ajung la o dublare, triplare sau chiar mai mult a subscrierilor, în timp ce alte segment cresc uşor sau au perioade de stagnare.