Dezastru în Franţa: Incendiile de vegetaţie fac prăpăd în sud-est. Mii de oameni au fost evacuaţi

Autor: Petru Mazilu 13.07.2022

Pompierii aeropurtaţi şi sute de echipaje de intervenţie luptă miercuri pentru a ţine sub control incendiile de vegetaţie din sud-vestul Franţei, care au ars deja aproximativ 1.500 de hectare şi au determinat evacuarea a mii de oameni, potrivit Reuters.

„Patru avioane şi o mulţime de pompieri sunt mobilizaţi, cu ajutor venit din departamentele vecine", au declarat autorităţile din departamentul Gironde, afectat de incendii.

Franţa, deja afectată de mai multe incendii de vegetaţie în ultimele săptămâni, a fost lovită, ca şi restul Europei, de un al doilea val de caniculă.

Cel mai mare dintre cele două incendii din Gironde este în jurul oraşului Landiras, la sud de Bordeaux, unde drumurile au fost închise şi sute de oameni au fost evacuaţi, incendiul arzând deja peste 1.000 de hectare.

Celălalt se află de-a lungul coastei atlantice, în apropierea emblematicei „Dune du Pilat" - cea mai înaltă dună de nisip din Europa, situată în zona golfului Arcachon, unde 6.000 de turişti au fost evacuaţi.