Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a grupului italian Intesa Sanpaolo a intrat pe piaţa asigurărilor, în parteneriat cu Groupama

Autor: Roxana Rosu 14.07.2022

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, a intrat pe piaţa asigurărilor, în baza unui parteneriat  încheiat cu Groupama. Clienţii băncii au posibilitatea să încheie o asigurare de viaţă şi şomaj destinată persoanelor fizice, asigurarea facultativă a locuinţei, asigurarea obligatorie a locuinţei (PAD). De asemenea, pot accesa Asigurarea de sănătate – Spitalizare şi chirurgie, disponibilă atât pentru persoanele fizice şi familiile acestora, cât şi pentru clienţii persoane juridice.

„Prin noile produse de asigurare, Intesa Sanpaolo Bank vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi, pornind de la lucrurile care contează cu adevărat: viaţa,  sănătatea, siguranţa familiei şi a propriei case. Suntem bucuroşi că împreună cu partenerul nostru, Groupama, le putem oferi clienţilor noştri servicii de asigurare de calitate şi uşor de accesat, direct în sucursalele noastre”, a declarat Dan Grigoriu, şeful diviziei retail şi director general adjunct Intesa Sanpaolo Bank. Poliţele de asigurare pot fi încheiate direct în sucursalele băncii.