Toate scenariile de criză duc la Roma
Criza datoriilor suverane a zguduit atât de puternic economia Italiei încât aceasta nu şi-a revenit decât abia după zece ani, iar cicatricele rămase sunt încă vizibile. Rata şomajului este în continuare ridicată. Deşi una dintre cele mai mari din Europa, economia italiană este şi una dintre cele mai vulnerabile pentru că scena politică este, prin tradiţie, una zbuciumată, cu guvernanţi care fug pe reforme. Acum, când crize multiple şi penurii lovesc regiunea, guvernul de la Roma arată cât de predispusă la crize este şi scena politică. Iar o posibilă victimă ar putea fi premierul Mario Draghi, un economist respectat în UE, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene când aceasta rămăsese singurul salvator al euro deoarece politicienii europeni nu reuşeau să se înţeleagă, şi un personaj capabil de decizii grele şi decisive.
O criză pe piaţa financiară centrată pe Italia ar putea prevesti cele mai grave tulburări din istoria monedei euro, scrie Bloomberg. Aşa cum factorii de decizie germani se temeau, iar economiştii au profeţit la naşterea monedei în urmă cu mai bine de două decenii, slăbiciunea şi îndatorarea celei de-a treia economii ca mărime a zonei euro riscă să devină problema tuturor celorlalţi. Această perspectivă se profila şi mai aproape ieri, când guvernul lui Mario Draghi se afla în pragul colapsului. Premierul italian a spus că demisionează în cazul în care un aliat cheie dă curs ameninţării de a-şi abandona coaliţia. Riscul este ca turbulenţele de pe pieţe să intre într-o fază acută. Acest lucru ar creşte presiunea asupra preşedintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru a pune la punct o soluţie pe termen scurt şi, de asemenea, ar sublinia necesitatea unei noi soluţii politice pentru a remedia defectele din zona euro. Orbecăiala, strategie care a păstrat blocul monetar intact atunci când Grecia s-a prăbuşit, rămâne rezultatul implicit. Dar şi alte scenarii proliferează. Trei direcţii către turbulenţe italiene proiectate de Bloomberg Economics cuprind un răspuns defavorabil al BCE, prea multe creşteri ale ratei de dobândă pentru ca finanţele publice să le poată susţine şi o criză politică tumultuoasă.
Dovezile vulnerabilităţii Italiei au apărut chiar luna trecută, când perspectiva unor costuri mai mari ale împrumuturilor guvernamentale a forţat în sus randamentul obligeţiunilor pe 10 ani la peste 4% pentru prima dată după 2014. Randamentele au scăzut de atunci odată cu angajamentul BCE de a crea un mecanism de protecţie, dar tensiunea creşte la singura autoritate monetară globală care nu poate creşte dobânzile fără a concepe un instrument care să limiteze consecinţele propriei sale politici. Pentru că investitorii pariază pe creşterea în continuare a dobânzilor americane, euro a atins paritatea cu dolarul pentru prima dată din 2002.