Hamsiile, scoicile şi crapul saltă vânzările. Restaurantele cu specific pescăresc, atracţia litoralului românesc, au adus marje de profit cuprinse între 28% şi 43%

Autor: Mirabela Tiron 15.07.2022

♦ Pe litoral printre cele mai cunoscute restaurante cu specific pescăresc sunt Pescăria lui Matei din Agigea, un business de familie, fondat în 2012, dar şi Golful Pescarilor, situat pe plaja Agigea ♦ În Olimp este Popasul Pescarilor, unul dintre cele mai vechi restaurante cu specific pescăresc, deschis în 1996.

Restaurantele cu specific pescă­resc, care au devenit în ultimii ani noua atracţie în rândul unităţilor cu mâncare de pe litoralul românesc, au obţinut anul trecut afaceri şi profit peste nivelul din 2019, anul de boom din turism. Mai mult, marja de profit a acestor unităţi a variat între 28% şi 43% anul trecut, potrivit calculelor ZF, pe baza datelor publice de la mfinante.ro.

Proprietarii spun însă că anul acesta profitul va fi mai mic pe fondul creşterii costurilor cu utilităţile şi materia primă.