Mâncarea viitorului ne poate deschide poarta către export? Produsele vegane, noul pariu al jucătorilor români care vânează şi pieţele externe

Autor: Mădălina Dediu Panaete 15.07.2022

Verdino, Filgud, iezeress, NoMoMoo şi Unison sunt doar câteva dintre numele apărute în ultimii ani pe segmentul produselor vegane, alternativă la produsele din carne şi lapte, o piaţă care devine tot mai atractivă şi pentru consumatorii locali.

Românii vor ajunge să cheltuiască 2-3 mld. lei anual pe produse alternative la carne sau lactate până în 2035, mergând astfel în trend cu piaţa mondială, arată estimările făcute anterior de ZF pe baza datelor din piaţă şi un studiu al companiei de strategie Boston Consulting Group (BCG) şi Blue Horizon Corporation. Până atunci, tot mai multe branduri intră pe această nişă şi câteva vor să iasă şi peste graniţă, acolo unde consumul este mai mare.

„Până la finalul anului vizăm dezvoltarea portofoliului cu o categorie nouă de produse, dar şi extinderea parteneriatelor şi în pieţele din Polonia, Ungaria, Danemarca, Portugalia, Malta, Grecia, dar şi peste ocean, în Statele Unite ale Americii, unde, în acest moment, suntem în discuţii avansate”, spune Raul Ciurtin, cofondator al Verdino, care realizează alimente pe bază de proteine de mazăre. Raul Ciurtin şi Eberhart Răducanu au lansat start-up-ul în urmă cu circa patru ani. Brandul Verdino a dezvoltat un portofoliu de peste 60 de produse şi colaborează cu aproape toţi retailerii de pe pe piaţa locală, dar are parteneri şi în pieţele din Germania, Marea Britanie, Elveţia, Olanda, Spania, Macedonia de Nord, Serbia, Vietnam, Bulgaria şi Republica Moldova. „Totodată, am deschis reprezentanţe în Germania şi Marea Britanie, pentru a fi cât mai aproape de consumatori cu produse vegetale sustenabile”.

 Tot către exporturi se uită şi Andrei Roşu, fondatorul Filgud, care a lansat pe piaţă produsele 100% plant-based Filgud în iulie 2020. El a început cu o capacitate de producţie foarte restrânsă de 16 borcane pe zi, şi merge acum spre o producţie anuală de aproximativ un milion de unităţi şi un portofoliu ce cuprinde peste 20 de produse. Produsele româneşti Filgud se găsesc în peste 100 din locaţiile retailerilor Kaufland şi Mega Image, precum şi în aproape 300 de băcănii din 60 de oraşe, pe lângă platformele de tipul Freshful by eMAG sau Go Veggie din mediul online. De asemenea, este vizată şi extinderea în afara graniţelor: „Ne-am uitat de la început în afara graniţelor. Am fost până acum în 80 şi ceva de ţări pe toate continentele, am fost la târguri de astfel de produse şi nu am găsit ceva care să mă satisfacă şi atunci am zis că poate ar fi cazul să o facem“, spunea Andrei Roşu la ZF Live.

Un alt brand tânăr din sectorul produselor vegane este NoMoMoo, denumit anterior Vegan Gourmet. Businessul a fost fondat în 2018 de Ana Maria Turton, o antreprenoare care a locuit 17 ani peste hotare, alături de alţi doi membri ai familiei.