Grupul farmaceutic A&D Pharma continuă investiţiile în logistică şi închiriază 5000mp în parcul industrial CTPark Craiova East

Autor: Roxana Rosu 15.07.2022

Grupul farmaceutic A&D Pharma – Dr.Max Group a închiriat peste 5000 mp în parcul industrial CTPark Craiova East în noua clădire care va fi finalizată până la finalul anului.

„Ne continuăm planurile de dezvoltare în zona de logistică şi facem investiţii pe termen lung pentru a  răspunde nevoilor pacienţilor şi partenerilor noştri. În baza parteneriatului de încredere pe care îl avem cu CTP, maximizăm capacitatea de depozitare în zona Craiova – un pol logistic important, astfel încât să acoperim cât mai eficient zona de sud a ţării”, a afirmat Cezar Zaharia, CEO A&D Pharma – Dr.Max Group.

A&D Pharma este, de asemenea, chiriaş în parcurile CTP din Sibiu şi Bucureşti, la CTPark Mogoşoaia fiind cel mai mare depozit farmaceutic din ţară.

Noul depozit dezvoltat la Craiova este complet închiriat.