(P) H2On, achiziţii importante pe piaţa de water cooler din România

Autor: Publicitate 18.07.2022

Compania românească H2On, care livrează apă acasă şi la birou, în toată ţara, îşi consolidează poziţia pe podiumul pieţei de dozatoare şi apă îmbuteliată în bidoane de 19 litri, prin achiziţia fondului de comerţ al grupului Sam Mills, care opera în România sub brand-ul Smarald, de peste 20 de ani. Această tranzacţie confirmă planurile de extindere anunţate de către Nathaniel Geană, proprietarul H2On, în urmă cu 5 ani, în Ziarul Financiar. "Am identificat elementele lipsă de pe piaţa din România, astfel încât să pătrundem pe o nişă unde nu aveam concurenţă", spunea, pe atunci, antreprenorul.

H2On comercializează o apă de calitate, 100% microbiologic pură şi netratată prin clorinare, întrucât legea interzice această procedură. Apa este îmbuteliată în bidoane de 19 litri, al căror preţ este de numai 23 de lei (ceea ce înseamnă un cost per litru de doar 1,21 de lei, incomparabil mai mic decât al altor variante de ambalare - la 0,5 L, 1 L, chiar şi 2 L). În plus, oferta companiei include şi dozatoare (cu preţuri de la câteva sute la câteva mii de lei, în funcţie de specificaţiile tehnice), dar şi espressoare, cutii cu capsule marca LavAzza, Julius Meinl sau illy, pompe pentru bidonul cu apă etc.

De curând, brand-ul românesc a fost distins de prestigiosul International Taste Institute din Bruxelles (Belgia), cu premiul Superior Taste Award, pentru calităţile apei sale. Aceasta a fost descrisă drept având "un gust răcoritor", "o textură fină", "o salinitate minerală echilibrată", "un aspect ireproşabil", "o transparenţă perfectă" , "o senzaţie finală plăcută" şi "o personalitate distinctă". Este pentru a patra oară consecutiv când H2On primeşte acest premiu, după distincţiile din 2019, 2020 şi 2021, cu diferenţa că, în 2022, el a fost însoţit şi de menţiunea "trei stele" (punctajul maxim).

 

Nathaniel Geană: "Noua achiziţie ne consolidează poziţia"

Într-un interviu recent, proprietarul H2On, Nathaniel Geana, a vorbit despre noua achiziţie şi despre planurile de viitor ale companiei pe care o conduce. "Am finalizat cu succes achiziţia fondului de comerţ al grupului Sam Mills, care opera acest business sub brand-ul Smarald. Este vorba despre o companie cu o tradiţie de peste 20 de ani şi care ocupa locul 4 în piaţa de water cooler din România. Această tranzacţie ne consolidează poziţia şi ne motivează să nu ne oprim aici - vom reveni curând cu alte surprize legate de noi achiziţii şi extinderi", spune antreprenorul.

Pe lângă apă de calitate, preţul redus şi oferta diversificată, compania H2On vine şi cu alte avantaje în faţa clienţilor săi. Astfel, transportul produselor comandate, atât telefonic, cât şi online, este gratuit, nu există obligativitatea unui contract şi nici alte taxe suplimentare. "Cu alte cuvinte, plăteşti exact ceea ce primeşti, nimic în plus. Iar sistemul unic, pe care l-am conceput alături de colegii din toată ţara, ne permite să livrăm apă oamenilor atunci când le este sete", explică Nathaniel Geană. Brand-ul pe care îl conduce se adresează atât persoanelor fizice, cât şi firmelor, pentru care există numeroase oferte avantajoase, disponibile pe site-ul H2On.