Joe Biden a ajuns în Arabia Saudită zburând direct din Israel, o premieră între cele două ţări

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 15.07.2022

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a ajuns vineri după-amiază în Arabia Saudită efectuând prima cursă aeriană directă din Israel, în cadrul eforturilor de normalizare a relaţiilor între cele două ţări.

După vizitele în Israel şi Cisiordania, avionul preşedintelui SUA a zburat direct de la Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv spre oraşul saudit Jeddah, conform cotidianului The Times of Israel.

Această cursă aeriană este o premieră şi deschide posibilitatea zborurilor directe între Israel şi Arabia Saudită. Preşedintele SUA ar urma să anunţe iniţierea procesului de normalizare a relaţiilor diplomatice între Israel şi Arabia Saudită, dar procesul va fi de durată.

În Jeddah, preşedintele SUA va avea întâlniri bilaterale cu regele Salman al Arabiei Saudite şi cu prinţul moştenitor Muhammad bin Salman.

Joseph Biden va participa sâmbătă la o reuniune a Consiliului de Cooperare din zona Golfului şi va avea întâlniri cu liderii Egiptului, Irakului şi Emiratelor Arabe Unite.

Pe agenda preşedintelui SUA figurează aprofundarea integrării Israelului în Orientul Mijlociu, consolidarea armistiţiului din Yemen şi crearea de noi alianţe în zona Golfului Persic pentru contracararea efectelor invaziei militare ruse în Ucraina.