Congresul USR a validat alegerea lui Cătălin Drulă în funcţia de preşedinte al partidului

Autor: Andreea Tobias 16.07.2022

Congresul USR a validat, sâmbătă, alegerea lui Cătălin Drulă în funcţia de preşedinte al partidului.

După validare, Cătălin Drulă a declarat la Timişoara că este un mandat pe care l-a cerut pentru unitate si eficienţă „şi asta voi livra”.

Drulă spune că USR „va livra opoziţie pe bune”.

În discursul său, noul preşedinte al USR a atact din nou PNL şi PSD, spunând că a scindat România în două.

„Sunt familii care respectă regulile, este o Românie care suferă profund. Inflaţia e scăpată de sub control, taxele se majorează, România riscă sărăcia. Avem, de cealaltă parte, România lor, a privilegiaţilor, care vor să fie deasupra regulilor, îşi dau pensii speciale, salarii nesimţitite, îşi angajează pilele la stat”, a spus Drulă.

Cătălin Drulă a fost ales încă din primul tur al alegerilor interne din USR, cu 12.967 voturi, ceea ce reprezintă 71,3% din totalul celor care au votat. Prezenţa la vot a fost de 77,2%, anunţaseră reprezentanţii USR.

„Am cerut un mandat clar şi partidul mi l-a dat. Pentru a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare şi seriozitate, pentru a da premierul României în 2024. USR a trecut prin etape fireşti de dezvoltare. O mişcare civică, cetăţenească. Intrarea în parlament şi consilii locale. Lupta cu Dragnea. Confirmarea în alegeri. Guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluţia acestui partid. Cea de maturitate şi stabilitate”, spunea atunci Cătălin Drulă.

În alegerile pentru preşedinţia USR, Cătălin Drulă a avut cinci contracandidaţi. În primul tur al alegerilor, Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%) şi Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).

Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului este de 4 ani.