Modificarea impozitelor pe clădiri are impact asupra întregii populaţii şi a întregului mediu de business

Autor: Ramona Cornea 18.07.2022

„Sunt două motive care puteau duce la aceste modificări. Primul motiv era alinierea cu ce este scris în PNRR, iar al doilea motiv este că se doreşte o creştere de taxe, o creştere de încasări în special la bugetele locale. Cred că al doilea a fost principalul motiv din cauza manierii în care a fost implementată.“

Modificarea impozitelor pe clădiri are impact asupra întregii populaţii şi a întregului mediu de business, este de părere Adrian Vascu, senior partner în cadrul companiei de consultanţă Veridio şi vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

„O chestiune care are impact asupra întregii populaţii şi a întregului mediu de busi­ness este acea parte din Codul fiscal care se referă la modificarea impozitelor pe clă­diri. Sunt două motive care puteau duce la aceste modificări. Primul motiv era alinierea cu ce este scris în PNRR şi faptul că ar trebui făcute lucruri acolo pentru a merge înainte, iar al doilea motiv este că se doreşte o creş­tere de taxe, o creştere de încasări în special la bugetele locale. Cred că al doilea a fost prin­cipalul motiv din cauza manierii în care a fost implementată“, a declarat Adrian Vascu în cadrul videoconferinţei ZF „Vocea me­diu­lui de business. Cum va arăta economia după avalanşa de modificări fiscale pregătită de guvern“.