Peste 100 de puncte gastronomice locale, un concept de afaceri de familie care fac turism la scară mică, au apărut în România în primii trei ani

Autor: Florentina Niţu 18.07.2022

Pe harta HoReCa a României au fost puse în trei ani 111 puncte gastronomice locale, unităţi de alimentaţie publică care oferă produse pe bază de reţete tradiţionale şi se află în gospodării ţărăneşti, mici ferme, stâne sau locuri pescăreşti, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Practic, aceste unităţi oferă facilitatea unei familii să presteze turism de scară mică şi să valorifice produsele din gospodărie sau din comunitate şi, totodată, ajută la păstrarea identităţii gastronomice locale, iar în concediu, turiştii orăşeni au o alternativă clasică la meniurile a la carte sau meniurile de nişă.

Cele mai multe puncte gastronomice locale se află în judeţul Tulcea (32), urmat de judeţul Sibiu (15) şi judeţul Maramureş (10), confrorm datelor ANSVSA. În 17 judeţe nu există nicio astfel de unitate, iar printre acestea se numără Brăila, Braşov, Hunedoara, Olt, Suceava şi Teleorman.