Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii atrage atenţia asupra perpetuării incertitudinilor în cazul BRD Pensii: Se impun clarificări urgente din partea organelor de urmărire penală şi a ASF

Autor: Tibi Oprea 18.07.2022

Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii şi Fondurile de Investiţii (APFPFI), organizaţie non-guvernamentală ce militează pentru drepturile angajaţilor care contribuie la fondurile private de pensii Pilon II, şi-a manifestat profunda îngrijorare cu privire la perpetuarea neclarităţilor privind presupuse fapte penale săvârşite de persoane din conducerea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA şi magnitudinea acestor fapte.

„Deşi în spaţiul public s-a relatat în mod semnificativ în ultima perioadă cu privire la aceste fapte, incertitudinea încă persistă. Comunicatele emise de autorităţile implicate (poliţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF) conţin informaţii contradictorii, astfel încât până în prezent nu este clar nici câte persoane sunt suspecte că au săvârşit fapte penale şi, mai ales, nici cui aparţineau sumele de bani delapidate (mai precis, dacă ei aparţineau viitorilor pensionari, participanţi în fondul administrat de BRD Pensii, sau doar BRD Pensii, ca administrator al fondului)”, transmite APFPFI.

Totodată, Asociaţia observă opacitate şi din partea ASF cu privire la situaţia celorlalte fonduri de pensii tip Pilon 2 şi a măsurilor întreprinse pentru a preveni apariţia unui nou caz tip BRD Pensii.

„Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii consideră că se impun clarificări urgente, din partea organelor de urmărire penală şi a ASF şi solicită acestor autorităţi să vină în faţa publicului, cât mai curând cu putinţă, cu o comunicare coerentă şi detaliată”, mai scrie APFPFI.

Reacţia Asociaţiei vine după ce ZF a pus în antiteză comunicările publice ale autorităţilor, respectiv ale Poliţiei, ASF şi BRD Pensii. Dacă Autoritatea de Supraveghere Financiară a spus că cele 23,5 mil. lei care au făcut obiectul fraudei de la BRD Pensii au dispărut din fondurile proprii ale administratorului, şi nu din contribuţiile participanţilor la fondurile de pensii, din comunicatul Poliţiei Capitalei a reieşit că sumele au fost susrase din conturile fondului privat de pensii, nefiind încă clar care a fost sursa.

„Participanţii în fondurile de pensii tip Pilon 2 au dreptul să afle acum cine le-a pus banii de pensie în pericol şi ce măsuri se iau pentru a se preveni situaţii similare. Situaţia este prea gravă pentru a ne ascunde după jumătăţi de măsură. Riscul sistemic provocat de cele întâmplate la BRD Pensii nu dispare prin simplul fapt că acţionarii BRD Pensii au acoperit sumele delapidate. La fel, el nu dispare pentru simplul motiv că organele de urmărire penală întreprind măsurile legale. Este vorba de perpetuarea unor fapte de delapidare, pe o perioadă lungă, fără a fi fost descoperite nici de organele interne de control, nici de auditori, nici de ASF”, transmite Consiliul Director al Asociaţiei Participanţilor în Fonduri de Pensii din România.

ASF a transmis către ZF că în luna aprilie se afla în control permanent la BRD Pensii Private, în timpul căruia a sesizat neregulile şi a cerut verificări ale documentelor contabile. În data de 13 mai 2022, la câteva zile după deciziile votate de Consiliul Autorităţii şi transmise părţilor implicate, ASF a publicat şi un comunicat de presă prin care a anunţat neregulile.

Pe 30 iunie 2022, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Crimi­nalităţii Economice din Poliţia Română, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti, au pus în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de ad­cere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj în dosarul care vizează infracţiunea de delapidare.

Conform Poliţiei, în luna mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unităţi bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantumul menţionat. În urma probatoriului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 de acte materiale), complicitate la delapi­dare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte ce au fost reţinute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi din cadrul unei unităţii bancare şi şapte persoane juridice.

BRD Pensii Private a transmis ulterior o replică în care a precizat că deţinerile participanţilor la fondurile de pensii Pilon 2 şi 3, administrate de SAFPP, precum şi activele aces­tora, care sunt păstrate la o bancă depozitară şi sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, nu au fost şi nu sunt afectate în niciun fel de această situaţie.

De asemenea, administratorul a comunicat că acţionarii BRD SAFPP au acoperit suma care face obiectul investigaţiilor în curs, fără a menţiona data acoperirii, iar activitatea SAFPP se desfăşoară în mod normal. ASF spune că acţionarii societăţii au subscris şi vărsat suma de 20 de milioane de lei reprezentând majorarea capitalului social al BRD SAFPP SA.

Tot atunci SAFPP a transmis că a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale şi înlăturarea din funcţie a directorului general, şi că toate autorităţile competente, precum şi acţionarii şi auditorii statutari, au fost sesizaţi în mod corespunzător.

„Trebuie să ne asigurăm acum că această situaţie nu există şi la celelalte fonduri de pensii şi că ea nici nu va apărea în viitor. ASF trebuie să tragă rapid concluziile din acest caz şi să ia măsurile legislative şi administrative necesare. Iar organele de urmărire penală trebuie să clarifice măcar de unde proveneau banii ce au făcut obiectul delapidării, dacă nu şi să ne spună cine au fost vinovaţii şi cum au putut ei să opereze fără a fi detectaţi pentru o perioadă atât de lungă de timp”, mai arată APFPFI.

ZF a întrebat ASF dacă Deloitte, care este auditor pentru fondul Pilon II şi EY, care este auditor pentru fondul de pensii facultative, au sesizat nereguli cu privire evidenţele şi situaţiile contabile ale administratorului.

„Rapoartele auditorului financiar al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., transmise până la data prezentei către A.S.F., nu conţin menţiuni cu privire la aspecte de nerespectare a cadrului legal aplicabil“, este răspunsul ASF.

În prezent, ancheta desfăşurată de Parchet este în curs, urmând a se stabili cauzele, împrejurările si valoarea prejudiciului precum şi persoanele care se fac vinovate de acestea, mai spune ASF.

„Nu în ultimul rând, reamintim tuturor participanţilor în fondurile de pensii Pilon 2 că au oricând opţiunea de a se muta într-un alt fond de pensii tip Pilon 2, pe baza unei proceduri destul de simple şi fără costuri. Este de ajuns să meargă la noul fond de pensii (mai precis la administratorul acestui fond), să semneze un act de aderare şi apoi să comunice această situaţie vechiului fond de pensii. Informaţii detaliate despre procedură se găsesc pe site-urile web ale fiecărui administrator de fonduri Pilon 2. Iar daca participanţii nu ştiu exact unde să găsească fondurile Pilon 2 şi administratorii acesteia, pot accesa site-ul ASF (mai precis la adresa: https://asfromania.ro/ro/a/2365/registrul-entit%C4%83%C8%9Bilor-din-pia%C8%9Ba-pensiilor-private)”, conchide APFPFI.