ANRE: Consumul de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în primele patru luni din 2022
Autor:
Roxana Rosu
19.07.2022
Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în primele patru uni din 2022, în condiţiile în care consumul clienţilor casnici s-a redus cu 3,2%, iar cel industrial cu 6,4%, arată un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). În total, consumul de energie electrică din perioada ianuarie-aprilie a fost de 18,52 TWh. În acelaşi interval, producţia de electricitate a fost de 18,89 TWh, cu 6,4% sub nivelul din perioada similar din 2021. Importurile s-au redus cu 13%, la 2,14 TWh, iar exporturile cu 27%, la 1,50 TWh.