Sonja Dive-Dahl, hotelul Radisson Blu din Bucureşti: Ne aşteptăm să ajungem anul acesta la 81% din încasările anului 2019

Autor: Miruna Diaconu 20.07.2022

Complexul hotelier Radisson Blu şi Park Inn by Radisson din centrul Capitalei va ajunge în acest an la un nivel al businessului de 81% faţă de 2019, ultimul an de dinainte de pandemie şi totodată un an etalon pentru industria ospitalităţii locală şi mondială.

„Ne aşteptăm să ajungem anul acesta la 81% din încasările anului 2019“, spune Sonja Dive-Dahl, gene­ral manager, Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson Hotel & Residence Bucharest.

Firma Bucureşti Turism, care operera anterior complexul, a avut în 2019 afaceri de 163,7 mil. lei. Acum, noua entitate care administrează activitatea se numeşte Nemo Investment Vehicle şi a raportat afaceri de 65,4 mil. lei anul trecut.

Anul 2022, văzut de mulţi drept anul marilor speranţe şi al revenirii, a venit cu alte provocări pentru turism, inflaţia şi creşterea costurilor la utilităţi punând o puternică presiune pe bugetele companiilor din do­meniu. „Odată cu izbucnirea pandemiei, piaţa a suferit o prăbuşire bruscă. Apoi, revenirea a fost la fel de bruscă, de aceea acum întreg lanţul economic este afectat. La această problemă se adaugă şi presiunea economică cauzată de impactul războiului din Ucraina.“

u crescut costurile energiei şi ale materiilor prime, există fluctuaţii mari pe întreg lanţul de aprovizionare.

„Inflaţia atinge cote record, avem instabilitate fiscală şi se discută de modificări în Codul Fiscal.“