Retailerul de echipamente sportive Hervis: Inflaţia, întârzierile de pe lanţul de aprovizionare şi amânarea deschiderilor din cauza creşterii costurilor la materialele de construcţii sunt principalele probleme

Autor: Cristina Roşca 21.07.2022

♦ Retailerul de echipamente sportive a obţinut anul trecut afaceri de 300 milioane lei, după o creştere de aproape 30% faţă de 2020.

Hervis, unul dintre cei mai importanţi jucători din retailul de echipamente sportive, având o reţea de circa 40 de unităţi, a renovat de la începutul anului două magazine şi se află în proces de a remodela un al treilea spaţiu de vânzare. Este vorba despre acele unităţi care au deja mai bine de zece ani de prezenţă pe piaţă. Totodată, compania anunţă o deschidere de magazin la Slatina.

Pentru anul acesta, erau planificate zece deschideri de noi magazine, însă o parte dintre acestea vor fi amânate pentru 2023, întrucât devoltatorii nu au început construcţia respec­tivelor centre comerciale, pe motivul creşterii preţului la materialele de contrucţii.

„Inflaţia, întârzierile de pe lanţul de aprovizionare şi amânarea deschiderilor din cauza creşterii costurilor la materialele de construcţii sunt principalele provocări din acest an“, spune Cătălin Pozdarie, executivul care conduce businessul Hervis în România.