Arşiţa a pârjolit chiar şi culturile de porumb şi floarea soarelui din zonele irigate, iar ANM anunţă încă două săptămâni de caniculă. La Brăila, judeţul cu cea mai mare suprafaţă irigată din ţară, seceta şi arşiţa duc la o scădere de 30-40% a producţiei pe zonele cu irigaţii

Autor: Florentina Niţu 21.07.2022

♦ Unde nu se irigă, fermierii nu mai au aşteptări să producă ceva. ♦ Astăzi, premierul Nicolae Ciucă a deschis o celulă de criză la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

Fermierii din România, cel mai mare producător şi exportator de porumb din UE, nu mai au speranţe privind producţia în zonele neirigate şi estimează o scădere a producţei de 30-40% în zonele irigate, din cauza secetei şi caniculei. Situaţia este similară şi la floarea-soarelui, după ce producţiile au fost mai mici şi la grâu, rapiţă şi orz.

„Culturile de porumb, în zonele irigate au început să se usuce din cauza arşiţei, iar unde nu am irigat, producţia va fi zero. Porumbul este cât usturoiul, are 50 de cm. Irigaţiile şi-au pierdut din viabilitate, pentru că este prea mare temperatura. Eva­potrans­­piraţia este foarte mare, iar apa nu reuşeşte să ajute planta. La porumb, în zonele irigate vom pierde între 30 şi 40% din producţie”, spune Gabriel Stanciu, preşedintele cooperativei agricole Braicoop din Brăila, formată din peste 50 de fermieri care cultivă cereale pe o suprafaţă de circa 20.000 de hectare.