ZF Most valuable TECH start-ups in Romania 2022. Ana Maria Creţu, start-up programs coordinator în cadrul BCR, cofondator InnovX: Deşi contextul este unul nefavorabil şi vine la pachet cu incertitudini şi provocări, noi credem că este un moment bun ca start-up-urile să fie susţinute, să aibă acces la finanţări

Autor: Alexandra Cepăreanu 22.07.2022

♦ „Start-up-urile creează acel context favorabil pentru ca generaţia următoare să rămână în România şi să aibă succes aici pe termen lung“ ♦ „Am văzut, în ultima perioadă, o creştere a interesului, a entuziasmului pentru industria tech şi asta vine la pachet şi cu faptul că avem o creştere din ce în ce mai mare a specialiştilor în IT, care poziţionează România ca un hub digital în Europa Centrală şi de Est“.

Ecosistemul de start-up-uri tech are nevoie în continuare de finanţare şi de susţinerea investitorilor şi fondurilor de investiţii, pentru a veni cu soluţii şi produse care să sprijine la rândul lor activitatea economiei în contexte incerte şi nefavorabile, consideră Ana Maria Creţu, start-up programs coordinator în cadrul BCR (Banca Comercială Română), a doua cea mai mare bancă din România.

„Chiar dacă contextul este unul nefavorabil, atât cel economic, cât şi cel geopolitic, şi vine la pachet cu incertitudini şi cu provocări, nouă ni se pare că este un moment bun ca start-up-urile să aibă acces la finanţări. Start-up-urile ar trebui încurajate pentru că ele creează acel context favorabil pentru ca generaţia următoare să rămână în România şi să aibă succes aici pe termen lung. Pe de altă parte, am văzut o dezvoltare în rândul actanţilor care sprijină ecosistemul şi antreprenoriatul tehnologic, iar aici vorbesc despre creşterea numărului de acceleratoare şi incubatoare. În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai multe şi au un rol esenţial în scalarea acestui ecosistem“, a spus Ana Maria Creţu în cadrul evenimentului ZF Most valuable TECH start-ups in Romania 2022.

Ea a adăugat că în ultimii doi ani, de când pandemia de COVID-19 a accelerat dezvoltarea industriei tech şi a ecosistemului de start-up-uri de tehnologie, la nivel naţional a crescut interesul tuturor pentru acest segment de business.

„Antreprenoriatul tehnologic local s-a dus spre mai bine din mai multe perspective. Am văzut în ultima perioadă o creştere a interesului, a entuziasmului pentru industria tech şi asta vine la pachet şi cu faptul că avem o creştere din ce în ce mai mare a specialiştilor în IT, care poziţionează România ca un hub digital în Europa Centrală şi de Est. În plus, această creştere este mai mare decât creşterea din regiune.“

Un element care ar putea accelera şi mai mult dezvoltarea ecosistemului de start-up-uri tech din România e reprezentat de colaborarea între acestea, dar şi încheierea unor parteneriate cu alte companii, a mai spus Ana Maria Creţu. „Ce am văzut în ultima perioadă a fost că antreprenoriatul, mai ales cel tehnologic, înfloreşte în ecosisteme de parteneriate care sunt bazate pe criterii şi pe indicatori de performanţă. Dacă reuşim să facem acest lucru, cred că îi dăm şansa României de a avea un avantaj competitiv pe termen lung, de a inova, inspira, fonda, accelera start-up-uri de tehnologie care să se joace cu abundenţa de date şi să virtualizeze procese de business care aduc valoare adăugată“, a explicat reprezentanta BCR, adăugând că din cele 126 de start-up-uri din cadrul acceleratorului InnovX BCR, 10 dintre ele au colaborat sau colaborează între ele.

„În acceleratoare sunt parteneriate de foar­te multe niveluri – sunt parteneriate între acce­lerator şi corporaţii sau între accelerator şi in­vestitori sau între accelerator şi parteneri me­dia. După anumite etape ale acce­lera­to­ru­lui, parteneriatele se fac între investitori şi start-up-uri, între corporaţii şi start-up-uri. Mai sunt parteneriate între start-up-uri, avem start-up-uri care s-au întâlnit în cadrul acce­le­ra­to­ru­lui şi au decis să îşi unească teh­no­lo­giile şi să vândă împreună la clienţi. Şi mai sunt par­te­ne­riate între partenerii accele­ratorului şi BCR.“

Pe lângă parteneriatele dintre actorii din mediul de business privat, Ana Maria Creţu a vorbit şi despre colaborările şi parteneriatele care ar trebui să existe între stat, autorităţile publice, şi mediul de business, atât cel reprezentat de ecosistemul de start-up-uri, cât şi cel corporate.

„Nu în ultimul rând, mă refer la parteneriate între universităţi, stat şi mediul de business. Cred că până nu vom ajunge în momentul în care statul să cumpere la scară largă tehnologie de la start-up-uri româneşti, nu putem să spunem că avem campioni, că ne-am atins potenţialul maxim. Acum este momentul în care noi, toţi cei care sprijinim acest ecosistem, să sprijinim şi sectorul public în deschiderea către hackatoane şi inovaţie deschisă.“

Acceleratorul InnovX BCR a ajuns în cei trei ani de activitate la 126 de start-up-uri tech accelerate şi 26 de parteneri – investitori şi corporaţii. Planurile reprezentanţilor InnovX BCR vizează în continuare susţinerea businessurilor la început de drum active în sectorul tech şi dublarea sau chiar triplarea numărului de parteneri.

„Planurile acceleratorului InnovX BCR merg pe două direcţii – scară şi impact. Acest lucru se traduce prin faptul că vom continua să ac­ce­lerăm start-up-uri şi fondatori care au ne­voie de asta şi care cred că o pot face cu noi.“

„Ne uităm să dezvoltăm parteneriate cu mai mulţi investitori naţionali şi internaţionali. În ultimii trei ani, o parte din cele 126 de companii accelerate în cadrul InnovX BCR au reuşit să ridice 34,4 mil. de euro. Sunt circa 23 de fonduri de Venture Capital şi crowdfunding atât locali, cât şi internaţionali. Şi rămâne şi partea cu Corporate Venture Capital, atât în ceea ce priveşte ograda noastră, dar şi alte corporaţii care sunt interesate“, a mai spus Ana Maria Creţu.

 

Ce a mai spus Ana Maria Creţu în cadrul evenimentului

► Sunt trei lucruri care se puteau face mai bine: parteneriate, parteneriate, parteneriate. Mă gândesc la parteneriate prin care talentul extraordinar din universităţi să fie absorbit fie în sectorul privat, unde există foarte mare nevoie – pe zona de alfabetizare digitală sau transformare digitală sau în departamentele de cercetare – dezvoltare -, sau să fie absorbit în viaţa antreprenorială. De asemenea, mă refer la parteneriate şi arhitecturi de program prin care start-up-urile şi corporaţiile stau la aceeaşi masă şi lucrează împreună pentru a-şi testa şi îmbunătăţi tehnologia.

► Cel mai important lucru este reprezentat de oameni şi de misiunea comună. Al doilea element este reprezentat de cadrele foarte clare atunci când semnăm parteneriatele, în ceea ce priveşte in-put şi out-put, atât pentru partener, cât şi pentru accelerator, dar şi pentru start-up. Ştiu că sună tranzacţional, dar funcţionează, pentru că nu poţi doar să dai sau doar să iei. Iar al treilea element important, atunci când semnăm parteneriate ne uităm la cele care încurajează educaţia serioasă şi de calitate, încurajează competiţia, performanţa, colaborarea şi etica.

► Mai sunt parteneriate încheiate între partenerii acceleratorului şi Banca Comercială Română (BCR). Spre exemplu, „ancora“ locală a acceleratorului Cowork Timişoara a semnat de curând un contract cu BCR Property prin care, în toamnă, vom lansa al doilea hub de antreprenoriat tehnologic la noi „acasă“, în sucursala BCR din Timişoara - care va aduce valoare adăugată atât pentru start-up-urile de acolo, dar şi pentru comunitatea acceleratorului InnovX BCR. Deci, parteneriatele se întâmplă la toate nivelurile. Ne uităm în continuare la parteneriate care să ne permite innovation as a service, în ceea ce priveşte noile fonduri de investiţii. Şi ne mai interesează şi partea de Corporate Venture Capital, inclusiv pentru BCR.

► Ce înseamnă internaţionalizarea în cadrul acceleratorului InnovX BCR? Încă de când l-am lansat, aceasta a fost şi viziunea şi misiunea, să creăm un ecosistem care să înţeleagă faptul că avem un context economic actual care presupune lanţuri valorice internaţionale, care sunt digitale şi globale. Motiv pentru care, încă din 2019, toată curricula, toate instrumentele şi workshop-urile au fost şi sunt, de fapt, targetate să gândim un produs global din prima. Pentru că nu mai este necesar ca un antreprenor sau oricine să se limiteze la piaţa, evenimentele, investitorii dintr-o singură ţară. Am demonstrat deja asta, au demonstrat-o cele mai bune start-up-uri din acceleratorul InnovX BCR, chiar şi în anii de pandemie, când au fost la conferinţe internaţionale de renume iar cele mai bune companii s-au întors cu premii. Asta înseamnă că România e pregătită ca cele mai educate start-up-uri tech, care au cele mai bune rezultate, să înceapă să vândă brandul românesc în afara graniţelor.

► Vom continua să accelerăm start-up-uri şi fondatori care au nevoie de asta şi care cred că o pot face cu noi. Dacă nu o pot face cu noi cu siguranţă ecosistemul de incubatoare şi acceleratoare este din ce în ce mai dezvoltat şi important este să ceri ajutor atunci când ai nevoie. Iar partea bună e că ai şi la cine să ceri ajutor. De asemenea, în prezent, InnovX BCR înregistrează 26 de parteneri – investitori şi corporaţii, iar în următorii cinci ani vrem să dublăm sau să triplăm acest număr, pentru că asta ajută mult companiile ca după perioada de accelerare să îşi testeze soluţia cu cineva, să primească feedback. Şi ne uităm să dezvoltăm parteneriate cu mai mulţi investitori naţionali şi internaţionali.