Ministrul Transporturilor face anunţul: Începe construcţia unei noi secţiuni a Autostrăzii Transilvania

Autor: Laura Buciu 22.07.2022

A fost emis ordinul de începere pentru noua secţiune a Autostrăzii Transilvania, Zimbor - Poarta Sălajului, a spus vineri ministrul Transporturilor, Sorin Gindeanu.

Sorin Grindeanu a spus, vineri, pe Facebook, faptul că a fost emis ordinul de începere pentru construcţia secţiunii Zimbor-Poarta Sălajului (Autostrada Transilvania).

Practic, de luni, 25 iulie, constructorul român poate începe lucrările pe cei 12,24 km ai acestei secţiuni.

Construcţia, finanţată prin PNRR, are o valoare de 680,40 milioane de lei (fără TVA).

Lucrările trebuie să fie finalizate în 24 de luni, respectiv până în anul 2024.