Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Creşte apetitul pentru meditaţii şi pentru activităţi extraşcolare pentru copii. Părinţii se îndreaptă spre teatru, dans sau şah

Autor: Georgiana Mihalache 25.07.2022

„Elisabeta Nistor, fondatoare, Miraveli:  Vin inclusiv copii din ciclul primar.” Centrul educaţional Miraveli Education din Cluj a pornit în toamna anului 2017, iar în prezent are circa 170 de copii Activităţile de la Miraveli includ afterschool, teatru, dans, karate, şah, dezvoltare personală, robotică.

Ultimii doi ani de criză sanitară au fost unii dificili, după cum îi caracterizează Elisabeta Nistor, profesoară de geografie şi fondatoarea centrului Miraveli Education din Cluj-Napoca. Totuşi, cererea de activităţi pentru copii a crescut odată cu spaţiul în care funcţionează centrul, care a ajuns la o suprafaţă de 380 mp şi 170 de copiii, implicaţi în diverse activităţi.

Ca tendinţă, fondatoarea centrului vede un apetit mai mare pentru meditaţii, dar şi pentru activităţi conexe orelor clasice de studiu.

„Am investit în aparatura legată de internet. Copiii au fost cel mai afectaţi, atât din punct de vedere ştiinţific, dar şi emoţional. Cererea de meditaţii este mult mai mare. Acum, cei care sunt mai mari şi mai conştienţi de ce se întâmplă, au realizat singuri că le trebuie mai mult sprijin decât înainte. Din păcate, a scăzut vârsta de la care este cerere de meditaţii, am avut inclusiv copii din ciclul primar, ceea ce înainte de pandemie nu era”, a explicat Elisabeta Nistor.

Ea a pornit de la experienţa de 14 ani în sistemul de învăţământ de stat şi a deschis în toamna anului 2017 centrul Miraveli Education, după o investiţie iniţială de peste 12.000 de euro.

„Cu tot cu afterschool, cu opţionale, trupă de teatru, dansuri, karate, robotică, şah, dezvoltare personală, avem undeva la 160-170 de copii. Suntem 24 de persoane în echipă, nu am fost pe minus niciodată şi eu nu las pe ultima sută de metri să găsesc o persoană. Ne ajutăm între noi, important este să îşi dorească să lucreze cu copiii”, a mai explicat fondatoarea Miraveli.

Miraveli Education a raportat afaceri de aproape 50.000 de euro în 2021.

„Ne-am dezvoltat pentru că eu de la început mi-am dorit lucrul acesta, să deschid un centru educaţional, dar nu aveam spaţiul necesar. Consider că un copil, să se dezvolte armonios, nu trebuie să facă doar română, matematică şi engleză. Părinţii sunt atât de ocupaţi, Clujul este atât de aglomerat şi este mult mai uşor pentru părinţi să ştie că aici are mai multe variante, poate să aleagă mai multe activităţi”, a mai explicat Elisabeta Nistor.