Goldring estimează pentru OMV Petrom un profit net de 3,7 mld. lei şi venituri din vânzări de 24,9 mld. lei în S1/2022. Compania va publica rezultatele semestriale pe 28 iulie

Autor: Tibi Oprea 25.07.2022

În linie cu indicatorii operaţionali-cheie aferenţi perioadei încheiate la 30 iunie 2022 comunicaţi de OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător local de petrol şi gaze, brokerul Goldring previzionează un profit net de 3,7 miliarde de lei şi venituri din vânzări de 24,9 miliarde de lei pentru primul semestru al acestui an, potrivit unui raport semnat de departamentul de analiză şi strategii de piaţă, datat 22 iulie.

Spre comparaţie, în S1/2021 compania a raportat un profit net de 980 de milioane de lei, de circa 3,8 ori mai mic, respectiv venituri din vânzări de 5,8 miliarde de lei, de 4,3 ori mai mici, potrivit calculelor realizate de ZF.

„Estimăm o creştere uşoară a veniturilor înregistrate în cel de al doilea trimestru al anului 2022, comparativ cu primul trimestru, ţinând cont de climatul macro­economic actual, caracterizat prin creşterea preţurilor practicate, incertitudinea ridicată, alături de potenţialele noi măsuri legislative. De asemenea, opinăm o uşoară creştere a rezultatului din exploatare, în special datorită presiunilor inflaţioniste şi a costurilor de producţie ridicate“, se ara