Populaţia Chinei ar putea intra în scădere înainte de 2025. Statisticile arată cel mai mic număr de naşteri din ultimele decenii

Autor: Andrei Şerbănescu 25.07.2022

Populaţia Chinei a încetinit semnificativ şi este de aşteptat să înceapă să scadă înainte de 2025, a potrivit unui înalt oficial al statului din domeniul sănătăţii, scrie Reuters.

Datele publicate duminică seara au arătat că numărul de noi naşteri în 2021 a fost cel mai scăzut din ultimele decenii în mai multe provincii.

Numărul de naşteri din provincia centrală Hunan a scăzut sub 500.000 pentru prima dată în aproape 60 de ani, a raportat Global Times. Doar provincia Guangdong, din sudul Chinei, a avut peste 1 milion de noi naşteri, se arată în comunicat.

Se aşteaptă că populaţia Chinei va începe să scadă până în anul 2025, a raportat Global Times, citându-l pe Yang Wenzhuang, şeful departamentului populaţiei şi afacerilor de familie la Comisia Naţională de Sănătate.

O modificare a legilor Chinei de anul trecut pentru a permite femeilor să aibă trei copii nu a ajutat cifrele în scădere, multe femei spunând că schimbarea vine prea târziu şi că nu au o siguranţă a locului de muncă şi a egalităţii de gen.