Peste 100.000 de hectare au fost afectate de secetă în 20 de judeţe, arată primele date din teren. Cultura de porumb este cea mai afectată

Autor: Florentina Niţu 30.07.2022

De la Tecuci la Bucureşti, cu trenul, sunt cam 220 de km. Peste tot unde vezi cu ochii, pe fereastra vagonului, câmpurile de porumb şi floarea soarelui sunt pârjolite Este greu de crezut că de acolo va mai putea fi scos vreun bob, de vreme ce prin lanurile de porumb nu se mai poate ascunde nici măcar un pui de pisică.

Administraţia anunţă date optimiste. Dar pe distanţa (cu trenul) de 3 ore dintre Tecuci şi Bucureşti vezi doar zeci de mii de hectare de teren arse de soare şi doar, ici colo, câte un camp mic, verde, care a fost irigat. Judeţele Galaţi şi Vrancea (pe unde trece trenul de la Tecuci la Bucureşti) sunt unele dintre cele mai bune terenuri pentru cereale: aproape 400.000 de hectare, împreună. Acum grâul de iarnă a scăpat cumva pentru că a fost recoltat înaintea secetei. Dar porumbul este la pământ, floarea soarelui, la fel.

Ministerul de resort spune însă că doar 2% din suprafaţa cultivată cu cereale, de pe întreg teritoriul României, a fost afectată de secetă.